Home > Media > Comunicate

GALA NAȚIONALĂ A EXCELENȚEI ÎN ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Marți, 19 martie, începând cu ora 18:00 la Ateneul Român, vom celebra împreună Ziua Mondială a Asistenței Sociale prin premierea asistenților sociali care s-au remarcat în anul 2018 cu rezultate deosebite dar și personalitățile care au susținut profesia de asistent social și s-au implicat activ în plan social.

 

Gala, prezentată și în acest an de Andreea Marin, recompensează performanța și excelența celor care lucrează în acest domeniu. La eveniment vor participa finaliștii celor 18 categorii, precum și reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale. Spectacolul serii va fi oferit de Horia Brenciu și HB Orchestra.

 

Pentru cele 18 categorii ce urmează să fie premiate marți, 19 martie, au fost nominalizate peste 470 de persoane și instituții din întreaga țară. Cele 300.000 de voturi online pe pagina http://gala.cnasr.ro au desemnat finaliștii care au intrat în etapa de jurizare.

”Poveștile frumoase n-au rămas și nu vor rămâne niciodată nespuse” a spus Doru Buzducea, preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR).

Este timpul să cunoaștem cele 18 povești care s-au remarcat anul trecut și să le aplaudăm la scenă deschisă în cadrul celei de-a șasea ediții a evenimentului organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR). Recunoașterea publică, rezultatele profesionale deosebite, constituirea de modele de urmat și contribuția la promovarea imaginii profesiei, au stabilit și anul acesta câștigătorii!.

 

Accesul în sală este permis de la 17.00 până la ora 17.50 și se face pe bază de bilet.

 

###

Informaţii suplimentare: Aida Boldeanu, tel 0748124585, cnasr@cnasr.ro, www.cnasr.ro, gala.cnasr.ro

COLEGIUL NAȚIONAL AL ASISTENȚILOR SOCIALI DĂ STARTUL CELEI DE A VI-A EDIȚII A GALEI NAȚIONALE A EXCELENȚEI ÎN ASISTENȚĂ SOCIALĂ

  • comunicat de presă lansare eveniment -

Este momentul acela din an când poţi să-i mulţumești unui asistent social!

Bucureşti, 14 ianuarie 2019 – Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) anunţă începerea înscrierilor pentru cea de-a şasea ediţie a ”Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială”.

Devenit un eveniment tradiţie în mediul social din România, Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, ediţia a VI-a va avea loc în data de 19 martie 2019, pe scena Atenului Român. Organizată cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale, Gala este evenimentul în care asistenţi sociali din întreaga ţară, autorităţi, jurnalişti, sărbătoresc realizările profesiei de asistent social pentru a transmite un mesaj cu privire la conştientizarea contribuţiilor din domeniul social şi nevoia acţiunilor ulterioare.

Gazdă a evenimentului va fi cea care a sprijinit Gala încă de la prima ediţie, Andreea Marin -Ambasadorul Excelenţei în Asistenţă Socială iar organizatorii pregătesc un spectacol de excepţie.
Din emoții se construiesc relații… din emoțiile noastre s-a născut Gala Națională a Excelenței în Asistentă Socială, din inimile noastre se desăvârșeste o țară ridicând-o în picioare pentru asistență socială! spune Doru Buzducea, preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR). 
Credem că asistenții sociali trebuie recunoscuți pentru toată munca pe care o fac! Gala este despre și pentru ei, așa că nominalizați-i pe cei mai buni!

Regulamentul Galei şi formularul de înregistrare pot fi descărcate de pe site-ul gala.cnasr.ro
În perioada 14 ianuarie – 3 februarie 2019 se pot face înscrieri/nominalizări.
Lista premiilor Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, ediția a VI-a 2019:
Premiul asistentul social al anului;
Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului;
Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi;
Asistentul social din domeniul sănătate / servicii medicale;
Asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate;
Asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost;
Asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu;
Asistentul social din domeniul combaterii discriminării/ minorităţi;
Asistentul social din domeniul incluziunii sociale / economie socială;
Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare;
Asistentul social din domeniul prevenirii / reducerii riscurilor asociate infecţiei cu HIV, consumului de droguri şi exploatării sexuale;
Premiul pentru jurnalism;
Premiul politicianul anului;
Premiul instituţia anului;
Premiul personalitatea anului în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială;
Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social;
Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale;
Premiul pentru cea mai activă sucursală a CNASR.

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este Aida Boldeanu, cnasr@cnasr.ro
www.cnasr.ro
gala.cnasr.ro
Colegiul Național al Asistenților Sociali reprezintă interesele profesiei de asistent social și acționează prin toate mijloacele conferite de lege pentru dezvoltarea acesteia și pentru ridicarea prestigiului ei in cadrul vieții sociale.