Regulament Ediție Aniversară

Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială

Ediția a VIII-a, 2022

Art. 1. Evenimentul „Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială” este un proiect inițiat de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România și are ca obiectiv celebrarea profesiei de asistent social, promovarea și recunoașterea meritelor asistenților sociali precum și a celor care contribuie la promovarea profesiei și la dezvoltarea asistenței sociale în România.

Art. 2. Ediția din acest an este o ediție aniversară și acoperă perioada pandemică 2020 - 2021. Fiecare sucursală teritorială a CNASR este împuternicită să nominalizeze un asistent social sau o personalitate locală care s-a remarcat în această perioadă prin merite excepționale în domeniul asistenței sociale. Se acceptă o singură nominalizare pe sucursală. Fiecare nominalizare va fi însoțită de un memoriu justificativ care să conțină dovezi emblematice în acest sens. Sunt acceptate la jurizare doar acele nominalizări care demonstrează caracterul remarcabil al activităților celui nominalizat.

Art.3. Pentru premiul Asistentul social al perioadei 2020-2021 și categoria Asistenţi sociali ai perioadei 2020 - 2021pot fi nominalizați doar asistenții sociali înregistrați în Registrul Național al Asistenților Sociali din România.

Art. 4. În cadrul Galei pot primi premii persoane fizice și juridice.

Art. 5. Pentru participanții persoane fizice, conflictul de interese este definit de situația în care un nominalizat persoană fizică este soțul, afinul sau ruda pâna la gradul al IV-lea al unui membru al juriului. În situația în care un membru al juriului se află în conflict de interese în raport cu o nominalizare, acesta se va abține de la votarea respectivei aplicații.
Art. 6. Participanții au următoarele drepturi:
a) Să fie inscriși în competiție, de către sucursala teritorială a CNASR, făra a li se percepe nici un fel de taxe;
b) Să promoveze/disemineze, utilizând orice canal de comunicare, participarea lor la competiție, precum și posibilele distincții obținute;
c) Să folosească diploma de merit și eventualele distincții în CV-ul personal.
Art. 7. Participanții au următoarele obligații:
a) Să respecte prezentul Regulament împreună cu toate Anexele lui și deciziile juriului;
b) Să nu angajaze numele Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială sau al organizatorilor/ partenerilor în contexte defăimătoare, care pot aduce prejudicii imaginii proiectului și/sau organizatorilor săi;
c) Să pună la dispoziția organizatorilor sau a juriului, dacă este cazul, documente suplimentare care să detalieze informațiile din memoriile justificative pe baza căruia a fost înscris în competiție;
d) Să colaboreze, dacă este cazul, cu organizatorii în vederea elaborarii unor documente legate de eveniment.

Art. 8. Organizatorii au următoarele drepturi:
a) Să coordoneze activitățile de organizare a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială;
b) Să atragă finanțări, sponsorizări, donații necesare acoperirii costurilor privind organizarea evenimentului, decernarea premiilor și alte costuri adiacente;
c) Să promoveze/disemineze, utilizând orice canal de comunicare, informații privind organizarea Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, precum și detalii privind participanții.

Art. 9. Organizatorii au următoarele obligatii:
a) Să asigure tuturor participanților dreptul la o jurizare corectă;
b) Să asigure vizibilitate evenimentului și finantațorilor;
c) Să colaboreze cu participanții în vederea clarificării oricăror detalii privind aplicația, necesare pentru asigurarea unei jurizări corecte a aplicațiilor Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială precum și evitarea posibilelor conflicte de interese.

Art. 10. Nominalizările, jurizarea și decernarea premiilor se vor desfășura conform calendarului prezentat în Anexa 1 a prezentului regulament. Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica Anexa 1 ori de cate ori este nevoie.

Art. 11. Înscrierea aplicațiilor în competiție implică acceptarea condițiilor din prezentul Regulament.

Art. 12. Nominalizările se pot face exclusiv on-line, la adresa de e-mail gala.cnasr@gmail.com prin transmiterea în format electronic a memoriului justificativ și a documentelor suport care să ateste caracterul excepțional al nominalizatului, utile pentru jurizarea aplicației.

Art. 13. La această ediție aniversară, înscrierea în competiție se realizează doar de către sucursalele teritoriale ale CNASR, acestea fiind responsabile de nominalizarea asistenților sociali sau personalităților locale care s-au remarcat prin merite excepționale în perioada pandemica 2020 - 2021.

Art. 14. Organizatorii își rezervă dreptul de a solicita revizuirea informațiilor din memoriile justificative de înscriere ce conțin greșeli sau omisiuni flagrante și de a solicita informații suplimentare.

Art. 15. O aplicație/nominalizare poate fi eliminată din competiție în cazul în care înscrierea nu s-a realizat în termenul prevăzut în Anexa 1 sau dacă nu este însoțită de un memoriu justificativ cu dovezi emblematice care să susțină nominalizarea.

Art. 16. Premiile acordate în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, Ediția a VIII-a, 2022 sunt:

Asistentul social al perioadei 2020 - 2021

să aibă realizări profesionale excepționale care să justifice acordarea acestei distincții;
Asistenţi sociali ai perioadei 2020 - 2021

să se remarce prin rezultate profesionale excepționale
Personalităţi care s-au remarcat in perioada 2020-2021:

să se fi remarcat în această perioadă prin rezultate excepționale în domeniul asistenței sociale
să fi contribuit la promovarea imaginii profesiei de asistent social
să fi contribuit la îmbunătațirea situației pentru anumite categorii de benficiari ai sistemului de asistență socială
Art. 17. La solicitarea organizatorilor, participanții trebuie să poată prezenta acte oficiale sau alte dovezi care să demonstreze afirmațiile din memoriul justificativ trimis de sucursalele teritoriale ale CNASR. În cazul în care se vor constata neconcordanțe sau dacă nominalizatul se va găsi în imposibilitatea de a demonstra informații esențiale din memoriile justificative de înscriere, se va lua măsura excluderii sale din concurs sau chiar se poate retrage distincția primită după decernarea acesteia din partea CNASR.
Art.18. Organizatorii își rezervă, față de participanți, dreptul de a folosi în materialele de promovare ale Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială numele asistenților sociali, a nominalizaților, a organizațiilor participante, informații din memoriile justificative de înscriere, fotografii sau alte materiale legate de aplicațiile lor.

Art. 19. Juriul va analiza aplicațiile înscrise în competiție și va fi constituit în baza deciziei prețedintelui Colegiului Național al Asistenților Sociali.Organizatorii competiției vor anunța componența completă a juriului cel târziu cu 48 de ore înainte de începerea perioadei de jurizare.

Art. 20. Rezultatele procesului de jurizare vor fi făcute publice în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, în data de 15 Martie 2022. Nu se admit contestații cu privire la rezultatul jurizării.

Art. 21. Premiile acordate de către organizator în cadrul festivității de premiere a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială au caracter onorific. Forma, conținutul și titlul premiilor oferite în cadrul evenimentului sunt proprietatea intelectuală a organizatorului Galei.