Comunicate 2017

Comunicat
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost aproape în acest an și ne ajută ca împreună să ​promovăm meritele asistenților sociali!
Cu bucurie dorim să vă facem o destăinuire în prag de sărbători. Pregătirile pentru Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială ediția a IV-a, 2017​ sunt în desfășurare. La început de an vom da startul Galei, așa că să vă pregătiți nominalizările pentru cei mai buni asistenți sociali​. Noi, echipa de organizare, promitem că vă vom ține la curent cu toate detaliile Galei 2017. Vă pregătim surprize frumoase.....dar mai multe în 2017. Până atunci să ne bucurăm de sarbători.
Sărbători fericite alături de cei dragi și un an nou bun! ​

Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială

Astăzi, 20 februarie, începând cu ora 10.00 s-a dat startul pentru votul online! Cei care vor să-și exprime votul pot accesa secțiunea Vot online existentă pe site-ul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială.
Pentru cele 18 premii care se vor decerna la Gala au fost validate pentru votul online 745 de persoane.
A patra ediţie a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială va avea loc marţi, 21 martie 2017,  la Ateneul Român din București.
Evenimentul, organizat de către Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România, celebrează Ziua Mondială a Asistenţei Sociale şi recompensează performanţa şi excelenţa celor care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea asistenţei sociale şi la promovarea profesiei de asistent social în anul 2016.
Gazda evenimentului este Andreea Marin, iar invitați sunt: Ion Caramitru, Horațiu Mălaele, Adrian Nadin , Daniel Leș și trupa Holograf .
Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este Aida Boldeanu, cnasr@cnasr.ro.

www.cnasr.ro 
gala.cnasr.ro

COLEGIUL NAȚIONAL AL ASISTENȚILOR SOCIALI DĂ STARTUL CELEI DE A IV-A EDIȚII A GALEI NAȚIONALE ÎN ASISTENȚĂ SOCIALĂ
-comunicat de presa lansare eveniment -

Este momentul din an, când poți să-i mulțumești unui asistent social!

București, 16 ianuarie 2017 – Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) dă startul ediției cu numărul  patru a ”Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială”.
Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială este un eveniment organizat de către Colegiul Național al Asistenților Sociali ce îşi propune să promoveze performanţa în domeniul social. Ca și la edițiile trecute, Gala celebrează în România Ziua Mondială a Asistenţei Sociale prin premierea celor mai sârguincioși asistenţi sociali dar şi a celor ce cu drag au contribuit la promovarea asistenţei sociale.
În seara de 21 martie 2017, Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială își deschide cortina celei de-a IV-a ediții în inima Bucureștiului, la Ateneul Român, în întâmpinarea a 800 de zâmbete și priviri nerăbdătoare. De patru ani alături de noi, Andreea Marin va fi amfitrionul serii.
Asistenții sociali sunt în mijlocul celor mai grave și mai complexe probleme cu care se confruntă societatea – sărăcie, boli mentale, rasism, discriminare, protecția drepturilor copilului, familie și comunități, încercând să găsească soluții pozitive. Gala este despre și pentru ei, așa că nominalizați-i pe cei mai buni.
Regulamentul Galei și formularul de înregistrare pot fi descărcate de pe site-ul gala.cnasr.ro
În perioada 16 ianuarie – 5 februarie 2017 se pot face înscrieri/nominalizări.
Lista premiilor Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială 2017:
Premiul asistentul social al anului;
Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului;
Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi;
Asistentul social din domeniul sănătate / servicii medicale;
Asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate;
Asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost;
Asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu;
Asistentul social din domeniul combaterii discriminării/ minorităţi;
Asistentul social din domeniul incluziunii sociale / economie socială;
Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare;
Asistentul social din domeniul prevenirii / reducerii riscurilor asociate infecţiei cu HIV, consumului de droguri şi exploatării sexuale;
Premiul pentru jurnalism;
Premiul politicianul anului;
Premiul instituţia anului;
Premiul personalitatea anului în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială;
Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social;
Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale;
Premiul pentru cea mai activa sucursala a CNASR;
Pentru informatii suplimentare, persoana de contact este Aida Boldeanu, cnasr@cnasr.ro
www.cnasr.ro 
gala.cnasr.ro


Colegiul Național al Asistenților Sociali reprezintă interesele profesiei de asistent social și acționează prin toate mijloacele conferite de lege pentru dezvoltarea acesteia și pentru ridicarea prestigiului ei in cadrul vieții sociale.

GALA NAȚIONALĂ A EXCELENȚEI ÎN ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Marți 21 martie 2017 în cadrul celei de a patra ediții a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială au fost premiați asistenții sociali și personalitățile care susțin asistența socială.
Seara de Gală a avut loc la Ateneul Român în prezența a numeroase personalități din mediul instituțional și neguvernamental. 
Gazda evenimentului a fost Andreea Marin care este alături de Gala Natională a Excelenței in Asistență Socială încă de la prima ediție și care a transformat seara intr-una magică.

Ion Caramitru, Horațiu Mălăele, Adrian Naidin , Daniel Leș și Holograf au fost cei care ne-au dăruit un spectacol de neuitat.
În cadrul Galei a avut loc și prezentarea Albumul Galei Naționale a Excelenței în Asistență socială 2014-2016
Câștigătorii Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială ediția 2017 sunt:
Premiul Asistentul Social al anului 2016: Mihaela Zanoschi (Vaslui)
Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului: Marius Sergiu Dohotaru-Pletoianu (Vaslui)
Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi: Loredana-Ionica Niculete (Gorj)
Premiul pentru asistentul social din domeniul sănătate – servicii medicale: Simona Alina Luncanu (Vaslui)
Premiul pentru asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate: Nicusor Groșu (Iasi)
Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost: Mihaela Gheba (Vrancea)
Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu: Ramona Goția (Alba)
Premiul pentru asistentul social din domeniul combaterii discriminării/ minorităţi: Surlea Ramona Adina (Dolj)
Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii sociale – economie socială: Ioana Ostahie (Bihor)
Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare: Luisa Avram (Bacău)
Premiul pentru asistentul social din domeniul prevenirii/ reducerii riscurilor asociate infecției cu HIV, consumului de droguri și exploatării sexuale: Mariana-Mihaela BEBU (București)
Premiul pentru jurnalism: Iulian Bobirnea (TV Trinitas)
Premiul politicianul anului: Maria Macrea (PSD Cluj)
Premiul instituţia anului: ASOCIAȚIA ACCES OLTENIA
Premiul personalitatea anului 2016 în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială: Emilia Sorescu (Universitatea din Craiova)
Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social: Sorina Corman (Sibiu)
Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale: Ionel Armeanu-Ștefănică (Vaslui)
Premiul pentru cea mai activă sucursală CNASR: Sucursala CNASR Tulcea

Pentru informaţii suplimentare, persoană de contact este Aida Boldeanu, tel. 0748124585, cnasr@cnasr.ro.